December 7, 2011

Morne - Asylum (2011)


Stau de-ampulea de aproape o oră şi ascult Asylum, cel de-al doilea album al americanilor de la Morne. Nu prea îmi dau seama de unde şi până unde este etichetat ca şi crust, pentru că ceea ce aud eu este un amestec de doom, sludge şi post-rock - şi încă unul al naibii de bun.

Morne au reuşit să creeze un album de o forţă extraordinară, propulsat de nişte riff-uri hipnotice şi repetitive peste care se aştern straturi de voce potenţate de synth-uri care acţionează din umbră, potenţând subtil sunetul, în loc să-l acapareze. Asylum este un album al contrastelor, pendulând cu uşurinţă între agresivitate şi melancolie, haos şi ordine, fiind uneori depresiv, dar înălţător şi optimist în multe alte momente. Albumul are mai mult de o oră, timp în care Morne te iau cu ei într-o călătorie muzicală introspectivă, marcată de piese lungi, construite cu migală. Sunetul evoluează constant, dar într-un ritm funebru, membrii trupei vrând parcă să fie siguri că nu ratezi nici măcar un strop din povestea pe care o ţes: o poveste întemeiată pe tristeţe, depresie şi furie, dar şi pe speranţă. Versurile simpliste par să confirme faptul că Morne doresc doar să-şi spună povestea în termeni cât mai simpli cu putinţă.


Asylum este genul de album care funcţionează cel mai bine atunci când îl asculţi singur, în linişte, fără să fi preocupat de nimic. Este probabil unul din cele mai atmosferice albume lansate anul ăsta şi are multe lucruri de oferit atunci când eşti dispus să-i accepţi convenţiile şi să-l iei aşa cum este el. Muzica celor de la Morne oferă frumuseţe, melancolie şi mult sentimentalism, iar asta este uneori exact ce am nevoie.

No comments:

Post a Comment