August 14, 2011

Dozer - In the Tail of a Comet (2000)


Probabil că mi-ar plăcea mult mai mult verile dacă aş avea în garaj o decapotabilă roşie. Soarele arzător n-ar mai fi deloc o problemă. Mi-aş pune ochelarii de soare, m-aş descheia la cămaşă, mi-aş pune o sticlă de tequila după ureche şi aş goni fără ţintă în rechinul meu roşu, cu Dozer bubuindu-mi nervos din casetofon. Înainte să-i ascult, credeam că din Suedia vin numai ABBA şi death metal fain. Acum am văzut adevărul curat: din Suedia vine şi stoner metal-ul, iar Dozer sunt profeţii lui, cocoţaţi sus în vârful Muntelui Belea şi ţinând în mâini albumul lor de debut, In the Tail of a Comet, o colecţie furioasă, energică şi totalmente headbanguibilă (ăsta nici măcar nu e un cuvânt, lol!) de riff-uri super tari şi percuţie distrugătoare care te vor face fan Dozer de la prima ascultare.

Dacă Kyuss sunt stonerii băşiţi care stau pe canapea şi fumează iarbă toată ziua în timp ce se uită la desene animate, Dozer sunt golanii care trec în viteză pe lângă maşina maică-tii pe şosea într-un monster truck, înjurând şi scoţându-şi bucile pe geam, îndreptându-se către plajă, unde au de gând să bea până se fac muci, să agaţe tipe în bikini şi să se ia de grupuri inocente de semiturişti asezaţi arăbeşte pe păturici.

FUTDA

No comments:

Post a Comment